Toţi cei 168 de fermieri olteni cu proiecte eligibile pe submăsura 6.1 îşi vor primi banii, în această lună

Lucrurile se mişcă repede, în acest an, când vine vorba de accesarea banilor europeni. Astfel, toţi cei 168 de fermieri olteni cu proiecte eligibile pe submăsura 6.1 îşi vor primi banii în septembrie, adică în trei luni de la depunerea solicitărilor.

237 de fermieri olteni au depus cereri pe submăsura 6.1 „Instalarea tinerilor fermieri”, în luna iunie, iar pe 23 august a fost publicat raportul de selecţie. După evaluare, 168 de fermieri olteni au primit veşti bune, proiectele lor fiind declarate eligibile.

Veştile bune nu se opresc aici, toţi tinerii fermieri din judeţ cu proiecte eligibile urmând să primească banii luna aceasta, adică la aproximativ 90 de zile de la depunerea cererilor.

Reprezentanţii OJFIR Olt au confirmat că 46 de beneficiari olteni au fost introduşi deja la plată, urmând ca până la finalul lunii şi ceilalţi fermieri să primească tranşa de bani europeni. 

„S-a început procesul de semnare a contractelor, au fost introduşi deja la plată 46 de beneficiari din judeţ. Toţi beneficiarii vor fi introduşi la plată, în această lună. Procedura spune că în termen de 30 de zile de la semnarea contractului, fermierul să primească banii. Şi la celelalte submăsuri lucrurile au mers repede. Nu se mai fac verificari în teren, sunt depuse documentele şi sunt introduşi la plată”, au precizat reprezentanţii OJFIR Olt.

Preşedintele Sindicatului Producătorilor Agricoli Olt, Ion Păunel, a precizat că procedura de evaluare şi selectare a mers foarte repede în acest an, comparativ cu anii trecuţi.

„Vor să dea drumul la bani cât mai repede. Pe submăsura 6.1, selecţia a fost făcută foarte rapid, cred că undeva până pe 15 septembrie fermierii olteni au şi banii în conturi, prima tranşă de 30.000 de euro. Anii trecuţi, fermierii aşteptau cel puţin opt luni, însă acum, în trei luni, primesc şi banii. Chiar ne bucurăm că se întâmplă astfel de situaţii. Totul a mers foarte repede, în trei luni au depus proiectul, care a fost evaluat, a fost publicat raportul de selecţie şi primesc şi banii. Merge mult mai repede. Au fost chestiuni de management, pentru că sunt multe oficii judeţene din ţară, care nu au primit atât de multe proiecte, în schimb, în Olt au fost foarte multe depuse. Astfel, proiectele au fost distribuite şi în aceste zone. Chiar s-au mişcat repede”, a spus Ion Păunel.