Toţi angajaţii SAJ Olt, testaţi pentru COVID-19

Toţi angajaţii din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Olt vor fi testaţi pentru coronavirus, după ce 15 dintre ei au fost deja confirmaţi pozitiv.

Decizia a fost luată în cadrul ședinței de astăzi a Grupului de Coordonare pentru Gestionarea Bolilor Înalt Contagioase (GCGBIC).

Totodată, s-a hotărât izolarea la domiciliu a tuturor contacților direcți ai cazurilor confirmate şi identificarea tuturor contacților direcți din rândul pacienților asupra cărora s-au efectuat intervenții din partea medicilor sau asistenților Serviciului confirmați pozitiv.

„Precizăm că toți angajați confirmați pozitiv au fost internați la Spitalul Județean de Urgență Slatina sub supraveghere medicală și tratament, cu stare generală bună”, se arată într-un comunicat remis de Prefectura Olt.

15 angajaţi ai Ambulanţei Olt au fost confirmaţi pozitiv cu noul coronavirus.   

Focarul a izbucnit de la o asistentă care locuieşte în judeţul Argeş şi care face naveta cu trenul din judeţul vecin. Asistenta confirmată cu COVID-19 nu a transportat niciun bolnav de coronavirus sau suspect de infectare cu virusul.