FOTO. Tinerii, dezinteresaţi total de bursa locurilor de muncă. Cei mai mulţi care au trecut pragul evenimentului au fost şomerii în vârstă

Tinerii ieşiţi de pe băncile şcolii nu s-au înghesuit să treacă pragul bursei locurilor de muncă pentru absolvenţi. Câţiva au fost cei care s-au trezit de dimineaţă pentru a consulta oferta angajatorilor. Interes mai mare a fost în rândul persoanelor mai în vârstă, disponibilizate de puţin timp, printre aceştia numărându-se un grup care a lucra la fabrica Pulsor din Scorniceşti, închisă în urmă cu câteva luni.

Aproape 600 de locuri de muncă, în diverse domenii de activitate, au fost prezentate de angajatorii din judeţul Olt la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi, organizată în Slatina şi Caracal. Deşi, potrivit datelor AJOFM Olt, sunt înregistraţi 647 de absolvenţi ai promoţiei 2018, aflaţi în căutarea unui loc de muncă, puţini au fost cei care s-au trezit la prima oră a dimineţii pentru a lua contact cu angajatorul.

„Eu lucrez, am venit să mă interesez poate găsesc ceva mai bun. Sunt agent de pază, dar mi-aş dori ceva pe profilul facultăţii pe care o urmez, management. Momentan, nu am găsit”,
a spus un tânăr, aflat în căutarea unui loc de muncă mai bun.

Cei mai mulţi dintre tineri au venit doar să consulte oferta de pe piaţa muncii sau să-şi vizeze carnetul de şomaj. Alexandra, studentă în Slatina, a studiat puţin oferta locurilor de muncă însă, în cele din urmă, a considerat că nimic nu i se potriveşte.

„Sunt în trecere, am venit doar să mă uit. Nu am nevoie de un loc de muncă, sunt studentă. Aş putea lucra în timpul facultăţii, dar part-time. M-am uitat, dar nu mi se potriveşte nimic”,
a spus tânăra, aflată în trecere la evenimentul organizat de AJOFM Olt.

Interes mai mare pentru bursa locurilor de muncă a existat în rândul persoanelor trecute de 50 de ani. Rămaşi fără o slujbă, oamenii aflaţi în prag de pensionare caută cu disperare un loc de muncă, însă de multe ori vârsta reprezintă un impediment.

„Strungar, dacă aş găsi. Dar unde să găsesc?Am lucrat la Pulsor, ne-a băgat de două luni în somaj. S-a terminat, au vândut-o. Mi-aş dori să găsesc şi în Slatina de lucru, dar să fim mai mulţi, să găsim transport mai uşor. Suntem în jur de pe 15 persoane, am venit împreună aici să ne găsim de lucru. Am 56 de ani, e cam greu să-mi găsesc. Noi suntem în vârstă, nu ne găsim, iar tineretul în niciun caz nu se înghesuie să muncească. Experienţă avem, nu ne e frică de muncă, la Scorniceşti am lucrat pe toate utilajele, dar să găsim”,
a spus un bărbat disponibilizat de curând.

De cealaltă parte, angajatorii nu reuşesc să-şi acopere deficitul de personal, deşi oferă condiţii bune şi chiar formare profesională la locul de muncă.

„O persoană s-a arătat interesată de oferta noastră de lucru. A zis ca va veni luni la sediul firmei, să se prezinte la un interviu, să-i prezentăm condiţiile de muncă şi de salarizare. Să sperăm ca va rămâne la noi. Obiectul activităţii este producţie de tricotaje, este o firmă care funcţionează de 27 de ani în Slatina, avem nevoie de 50 de persoane cel puţin, lucrăm doar pentru export, iar comenzile ne depăşesc. Nu putem să acoperim, avem multe comenzi, iar personalul este puţin. Lucrez de 20 de ani, iar de ceva timp întâmpinăm mari probleme în a găsi personal. Pleacă la căpşuni, Spania, Italia, după aceea curentul Pirelli, Bekaert... Mai greu vin la noi, deşi ce facem noi este o muncă specific feminină. Vreau să vă spun că este o muncă foarte frumoasă pentru femei, condiţiile de muncă sunt extraordinare, avem o hală foarte bine pusă la punct, mediul de lucru este plăcut, dar nu găsim personal. Salarizarea este pe măsură, se porneşte de la un minim pe economie, pentru că-i formăm la locul de muncă, şi tichete de masă, până undeva la 2.200-2.500 şi tichete de masă. Acordăm transport gratuit pe local, dar degeaba. Nu ştiu ce vor mai mult”, a spus Dumitra Rotaru, reprezentanta unei societăţi de confecţii din Slatina.

La bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi au fost prezente clasele terminale ale Colegiului Economic „P.S. Aurelian”. Mulţi dintre tinerii acestei instituţii de învăţămând lucrează în perioada verii la terase, iar în weekend-uri au colaborări cu restaurantele din oraş, mai ales în perioada nunţilor.