Temperaturile crescute pot provoca inundaţii. Prefectura Olt, în alertă

După ce am scăpat de vremea rea, cu zăpadă, viscol şi ger, nu ne putem bucura încă de venirea primăverii. Temperatuile în creştere, dar şi ploile pot provoca inundaţii şi viituri în judeţ. Pentru a se asigura că nu vom fi surprinşi de evenimente neplăcute, Prefectura Olt a organizat o întâlnire cu instituţiile abilitate să întervină în astfel de situaţii.

La întâlnirea organizată de prefectul Silviu Neacşu au participat reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Olt, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, Sistemului de Gospodărire a Apelor, Sistemului Hidrotehnic Independent, Direcţiei de Sănătate Publică, Inspectoratului Şcolar Judeţean, Direcţiei Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi ai Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare - Filiala Olt.

„În cadrul întâlnirii au fost stabilite o serie de măsuri ce vor fi luate în perioada imediat următoare pentru prevenirea efectelor unor posibile inundaţii sau viituri, printre acestea numărându-se: identificarea, de către reprezentanţii SGA, SHI şi ANIF Olt, a localităţilor cu risc de producere a inundaţiilor, în special zonele îndiguite, zonele unde sunt amplasate balastiere, lacuri de acumulare etc; constituirea unor echipe mixte care vor verifica modul în care preşedinţii comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă din localităţile cu risc au luat măsurile necesare pentru prevenirea inundaţiilor; reluarea acţiunii de înştiinţare a tuturor directorilor unităţilor de învăţământ, de către ISJ, cu privire la îndepărtarea ţurţurilor de gheaţă de pe clădirile unităţilor şcolare şi asigurarea condiţiilor privind transportul în siguranţă al elevilor cu microbuzele şcolare”,
se arată într-un comunicat remis de Prefectura Olt. 

Mai mult, toate primăriile trebuie să cureţe şi să întreţină şanţurile şi rigolele de scurgere a apelor pluviale, să monitorizeze punctele critice de pe raza localităţilor, acolo unde este cazul, să îndepărteze depozitele de deşeuri din albiile majore ale cursurilor de apă.