Tânăra care a murit în accidentul de la Strejeşti urma să se căsătorească, anul viitor

Ştefania Drîgnei, tânăra în vârstă de 24 de ani, din Curtişoara, care a murit, noaptea trecută, după ce maşina pe care o conducea a intrat într-un gard, urma să se căsătorească anul viitor, spun apropiaţii.

Aceleaşi surse spun că nici familia tinerei nu ştie cum s-a întâmplat accidentul, poliţiştii transmiţându-se că ea a pierdut controlul asupra volanului din cauze necunoscute.

Ştefania era absolventă de studii superioare şi pentru o perioadă a lucrat în străinătate, însă acum un an revenis acasă. Pe pagina de Facebook a tinerei sunt zeci de mesaje de condoleanţe, prietenii deplâng rapida dispariţie a Ştefaniei Drîgnei.

Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cum s-a produs tragicul eveniment rutier.

„Polițiștii Serviciului Rutier s-au deplasat la fața locului și în urma cercetărilor au stabilit faptul că o tanara de 24 de ani din comuna Curtisoara, in timp ce conducea un autoturism pe DN 64, pe raza comunei Strejesti, din cauze necunoscute, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabila si s-a lovit violent de gardul unui imobil. În urma impactului, tânăra de 24 de ani a decedat”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu.