Tânăr de 22 de ani din Perieți, reținut după scandalul de la discoteca din Movileni în care un adolescent a fost înjunghiat

Un tânăr în vârstă de 22 de ani, din comuna Perieți, a fost reținut pentru 24 de ore, duminică seara, fiind acuzat de tentativă de omor, după ce a înjunghiat un tânăr în vârstă de 19 ani și a bătut un altul în vârstă de 17, ambii din Movileni.

Altercația s-a produs, duminică dimineață, la o discotecă din localitate.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu, a declarat că un tânăr în vârstă de 19 ani, din Movileni, a fost înjunghiat în încăierare, aflându-se în stare gravă la Spitalul Slatina. La spital a ajuns și un alt tânăr în vârstă de 17 ani, tot din Movileni.

La data de 13 mai, in jurul orei 4.00, am fost sesizați prin SNUAU 112 despre faptul că într-un club din comuna Movileni are loc o altercație, fiind implicate mai multe persoane. Cercetările sunt în plină desfășurare. Echipa operativă din cadrul Serviciului de Investigații Criminale desfășoară activități sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt în vederea stabilirii situației de fapt”, a declarat reprezentantul IPJ Olt.


Surse apropiate anchetei au declarat că altercația dintre cei doi a pornit de la o fată.