Sute de tone de material antiderapant, pe drumurile naţionale din judeţ. Carosabilul, „la negru“

Aproximativ 200 de tone de material antiderapant au fost împrăştiate, începând de duminică seara, pe drumurile naţionale din judeţul Olt.

Potrivit directorului Secţiei Drumuri Naţional (SDN) Slatina, s-a intervenit cu 12 utilaje, pe DN6, DN6 VOG, DN 54, DN54A, DN64, DN65 şi DN67B.

 „Am intervenit cu 12 autoutilaje cu lamă şi răspânditor de material antiderapant. S-a dat cu aproximativ 200 de tone de sare pe toate sectoarele de drum pe care le avem în administrare. S-a circulat în condiţii de iarnă, pe perioada nopţii, fără blocaje, dar a fost un trafic foarte redus, iar materialul antiderapant nu şi-a făcut în totalitate treaba. Acum se circulă foarte bine, carosabilul este negru şi umed”, a afirmat Motorga.