Sute de olteni fără energie electrică, în urma ploilor abundente

250 de olteni din comunele Leleasca și Cungrea au rămas fără energie electrică, în urma ploilor abundente și descărcărilor electrice, înregistrate luni seara.

Purtătorul de cuvânt al ISU Olt, sublocotenentul Alin Băsășteanu, din datele transmise de societatea care se ocupă cu distribuția energiei electrice la nivelul județului Olt, la ora 20.30, nu erau alimentați cu energie electrică 250 de consumatori din localitățile Leleasca și Cungrea. 

„Echipele operatorului se află în teren pentru remedierea defecțiunilor. Sunt afectate cinci puncte de transformare a energiei electrice, iar în teren acționează opt echipe ale operatorului”, a declarat Băsășteanu.