Sute de flori, pomi exotici, borangicuri şi ii, la ediţia din acest an a „Expo-Flora”

Devenită deja o tradiţie, ediţia din acest an a „Expo-Flora” a atras tot mai mulţi comercianţi, oferta de produse fiind una variată. Astfel, producători şi comercianţi din Bucureşti, Harghita, Argeş, Dâmboviţa, Dolj şi Bacău, dar şi olteni adevăraţi îi ademenesc cu produse deosebite de artizanat, cu ciocolată făcută în casă, produse apicole, răsaduri şi o gamă variată de flori şi pomi fructiferi exotici. Edilul Slatinei, Emil Moţ, le-a urat comercianţilor o vânzare peste aşteptări.

Autorităţile locale au deschis oficial cea de a XXIII-a ediţie a „Expo-Flora”, organizată şi în acest an pe Esplanada. Astfel „lagune” întregi cu flori au ocupat acest spaţiu, comercianţii întrecându-se în sortimente variate.


De la an la an, acest eveniment atrage tot mai mulţi comercianţi, care aduc produse specifice din mai multe colţuri ale ţării. 


De la comercianţi care afişează poduse ce vin din negura vremii, precum borangicuri şi ii custe de ţărănci iscusite, câni şi obiecte fabricate din lut de meşteri autentici, produse apicole şi ciocolată fabricată în casă, răsaduri, bulbi de plante, dar şi flori şi pomi exotici, precum grapefruit, portocali, mandarini sau lămâi. Toate aceste produse pot fi găsite începând de joi şi până duminică pe Esplanada Slatina, viu colorată în aceste zile de sutele de flori expuse.  


Un producător din miere din Topoloveni i-a explicat primarului cum poate fi obţinută mierea de calitate, în timp ce o femeie i-a expus iile vechi de sute de ani şi bornagicurile pe care le-a adus la această ediţie. Nu lipsesc nici colacii secuieşti, făcuţi pe loc de bucătarii care respectă tradiţia.


Prezent la deschiderea oficială a evenimentului, primarul Slatinei, Emil Moţ, s-a arătata încânta de numărul mare de comercianţi care aleg să vină an de an la Slatina.


„Este a XXIII-a ediţie «Expo-Flora» şi avem 60 de comercianţi participanţi. Noi chiar ne-am bucurat că avem atât de mulţi, am văzut oameni de la Harghita, Bacău, Craiova, dar şi olteni de-ai noştri de la Grojdibodu, Giuvărăşti. Ce am văzut astăzi aici chiar mi-a plăcut, sperăm ca timpul să ţină cu noi, iar cât mai mulţi slătineni să vină să privească aceste flori frumoase, aceste obiecte deosebite şi, bineînţeles, să facă vânzare. Anul trecut am avut 50 de comercianţi, la ediţia din acest an sunt mai mulţi, cu zece în plus. Să sperăm că la anul vor fi şi mai mulţi”, a spus primarul. 


Pentru că „Expo-Flora” de la Slatina a devenit un eveniment cunoscut în ţară, edilul susţine că nu va rupe tradiţia.


„Am găsit oameni aici care vin în fiecare an, iar dacă au revenit, înseamnă că lucrurile sunt bine şi vânzările le-au mers. Cei care sunt pentru prima dată la Slatina au lăudat evenimentul, înseamnă că oamenilor chiar le-a mers bine. Se întâmplă de 23 de ani şi este o tradiţie! Nu avem de gând să încetăm acest eveniment, să rupem tradiţia, în fiecare an vom organiza «Expo-Flora»”, a conchis Moţ.