Ştefan Stănescu: „Trebuie să ne unim în cooperative şi să încercăm noi să vindem direct în alte ţări, decât să aşteptăm preţul grâului la poarta fermierului”

Grâul fermierilor olteni este preluat de intermediari, iar cantităţi mari ajung la export. Administratorul fermei de la Vişina, Ştefan Stănescu, a precizat că agricultorii olteni trebuie să se asocieze şi să exporte direct grâul. Numai aşa, aceştia pot obţine un preţ mai bun.

Fermierii olteni nu au încheiat campania de recoltat la grâu, însă specialiştii Direcţiei pentru Agricultură Olt au precizat că cerealele vor fi strânse de pe ogoare până la finalul acestei luni.

Spre dezamăgirea fermierilor olteni, preţul grâului s-a menţinut scăzut şi în acest an, aceştia primind puţin peste 60 de bani pentru un kilogram.

Administratorul fermei Agromec Vişina, Ştefan Stănescu, a precizat că fermierii olteni trebuie să renunţe la varianta de a primi un preţ bun la poartă. Aceştia trebuie să se asocieze şi să exporte direct grâul la preţuri mult mai bune.

„Preţul grâului este scăzut, dar scăzut a fost tot timpul. Este datoria noastră să devenim rentabili, chiar şi pe aceste preţuri scăzute. Trebuie să ne unim în cooperative şi să încercăm noi să vindem direct în alte ţări, decât să aşteptăm preţul grâul la poarta fermierului. Aceasta este varianta comodă, dar care ne costă destul de multă, având în vedere valorile la care se tranzacţionează grâul în prezent”,
a spus Ştefan Stănescu.

Tânărul a declarat că întreaga cantitate de grâu din judeţ este vândută către intermediari.

„La acest moment, se fac vânzări către intermediari, către multinaţionale, care stabilesc valorile din piaţă ale grâului. Sunt doar două companii româneşti care fac export, la acest moment. Dacă reuşim să ne unim mai mulţi fermieri medii, atunci şi noi vom strânge cantitităţi de grâu care să devină atractive pentru export”, a adăugat Stănescu.

Costuri în plus pentru livrarea grâului


Fermierii olteni din sudul judeţului se lovesc şi de situaţii în care nu îşi pot transporta grâul pe Dunăre, din cauza colmatării ce are loc în această perioadă, fiind nevoiţi să apeleze la tiruri, ceea ce înseamnă costuri mai mari.

„Ar fi nevoie şi de o strategie naţională pe partea Dunării. An de an, avem probleme, pentru că se colmatează, iar cei care au silozuri acolo sunt obligaţi să vândă marfa, nu pe Dunăre, ci să o transport la Constanţa cu ajutorul tirurilor. Acest lucru se reflectă tot într-un preţ mic la poarta fermierului. Sunt costuri mai mari de logistică. Din punctul meu de vedere, ar trebui o strategie naţională sau un parteneriat cu cei care au silozuri pe fiecare zonă de port în parte ca să dragheze şi să facă acest lucru accesabil, pentru că statul ar încasa mai mulţi bani, pentru că fermierii ar primi mai mulţi bani pe cereale şi nu s-ar mai arde motorina pe transportul inutil”, a conchis Stănescu.