Actualitate

2019-06-12, 10:21:21

Start la dezinsecţie şi deratizare, în Slatina

Primele acţiuni de aplciare a tratamentelor fitosanitare, deratizării și dezinsecției în Slatina, sunt programate săptămâna aceasta și vizează aplicarea de substanțe pentru combaterea bolilor la arborii de pe domeniul public.

După ce a planificat riguros fiecare acțiune în parte, împreună cu firma care se ocupă de acest serviciu, Direcția Administrarea Patrimoniului (DAP) anunță startul campaniei de dezinsecție. În funcție de condițiile meteorologice, primele activități ar urma să înceapă miercuri.

„Conform graficului, săptămâna aceasta sunt programate tratamentele fitosanitare, urmând ca, începând de săptămâna viitoare să se efectueze și acțiuni de dezinsecție a domeniului public, dezinsecție care se va face atât la sol cât și avio”, a declarat directorul DAP Slatina, Narcisa Ionescu.

În luna iunie, sunt planificate două campanii de dezinsecție, fiecare cu câte două treceri, dar și tratamente fitosanitare pentru toți arborii de pe domeniul public, inclusiv cei din Pădurea Strehareți.

Și în iulie sunt programate acțiuni de deratizare, tratamente fitosanitare și din nou dezinsecție. În lunile următoare, august și septembrie, vor fi noi campanii de dezinsecție, iar în octombrie încă o deratizare.

Toate aceste servicii sunt asigurate, ca și în anii trecuți, de o societate din Ploiești, specializată în domeniu. Inspectorii de patrimoniu verifică dacă sunt folosite substanțele și concentrațiile potrivite.

Comentarii

Redacţia

2019-06-12 10:21:21

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...