Stănescu: „Se lucrează la Legea achiziţiilor publice. Să găsim o formă ca lucrurile să se desfăşoare mai rapid”

Vicepremierul României, senatorul oltean Paul Stănescu, spune că este nevoie de o ameliorare a legislaţiei privind achiziţiile publice, astfel încât implementarea proiectelor să nu mai fie blocată de contestaţiile dintre constructori.

Stănescu a mai spus că este nevoie ca modificările făcute să aibă în vedere şi directivele Uniunii Europene.

„Eu am discutat cu premierul, până să ajung în guvern, despre Legea achiziţiilor publice locale. Sincer să fiu, nu ştiu care este stadiul la această oră, dar se lucrează la această lege pentru a găsi o formă să facă lucrurile să se desfăşoare mai rapid. Trebuie să ţinem cont şi de toate directivele Uniunii Europene. Este foarte complicat”, a afirmat Paul Stănescu.

El a adăugat că, în alte stat din Uniune, procedura achiziţiilor publice este foarte simplă şi rapidă.

„Înţeleg că în unele ţări din UE se ţin licitaţiile, în consiliul local, dar la români e complicat. De ce trebuie să fie aşa? Este o întreagă filozofie, dar spre ca specialiştii să găsească soluţii pentru a îmbunătăţi această lege şi să nu mai pierdem atât timp cu toate licitaţiile”, a mai declarat Stănescu.