Stănescu: „Acordarea de sprijin autorităților publice locale și creșterea absorbției fondurilor europene reprezintă două dintre prioritățile noastre de guvernare”

Viceprim-ministrul Paul Stănescu, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a avut, miercuri, o întâlnire cu directorul general al Direcţiei Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune - Comisia Europeană, Stefan Olsson, şi cu şeful de unitate Cendrine de Buggenoms.

Discuţiile au vizat, în special, reforma administrației publice, precum şi managementul și implementarea fondurilor derulate prin Programul Operațional Capacitate Administrativă (POCA), gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP).

„Acordarea de sprijin autorităților publice locale și creșterea absorbției fondurilor europene reprezintă două dintre prioritățile noastre de guvernare. La nivelul ministerului pe care îl conduc, precum și la nivelul Guvernului, conștientizăm nevoile administrației publice din România și le avem în vedere în toate demersurile noastre. În plus, fondurile europene reprezintă o oportunitate pentru modernizarea administrației, oportunitate pe care intenționăm să o valorificăm cât de mult posibil”, a menţionat viceprim-ministrul Paul Stănescu.

Totodată, ministrul dezvoltării a subliniat că preocuparea pentru realizarea unei reforme reale a administrației publice din România a fost impusă de nevoia de dezvoltare și consolidare a capacității autorităților administrației publice centrale și locale, astfel încât acestea să poată funcţiona la standarde europene.

„Monitorizăm atent contractele pe care le avem în implementare, iar o atenție deosebită o acordăm autorităților publice centrale. Pentru administrația publică locală din România, am lansat apeluri în vederea implementării managementului calității și intenționăm lansarea, în acest semestru, a măsurilor ce vizează planificarea strategică și procesul decizional la acest nivel. De asemenea, vom lansa un apel de proiecte pentru realizarea măsurilor de simplificare la nivel local”, a precizat viceprim-ministrul Paul Stănescu.