Spitalul Slatina caută un medic pentru Laboratorul de analize medicale. Concursul, la începutul lunii septembrie

Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina a scos la concurs un nou post de medic. De această dată, reprezentanţii unităţii medicale vor să angajeze un medic cu specialitatea Medicină de Laborator.

Concursul pentru ocuparea postului vacant de medic specialist, specialitatea Medicină de Laborator, va avea loc pe 3 septembrie.

Laboratorul de analize medicale din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina deserveşte cele 30 de secţii ale unităţii medicale, Ambulatoriul de specialitate, dar şi Terapia Intensivă. Practic, toate probele de sânge prelevate de la pacienţi ajung pe mâna celor cinci medici, cinci biologi, un chimist şi 30 de asistenţi din cadrul Laboratorului de analize medicale.

În medie, în Laboratorul de analize, care este şi acreditat RENAR, sunt lucrate, zilnic analize pentru 800 de pacienţi.