Sondaj, în rândul asiguraţilor din judeţ. Oltenii, mulţumiţi de atitudinea personalului medical din spitale

CAS Olt a realizat un sondaj în rândul asiguraţilor olteni. Evaluarea privind gradul de satisfacţie s-a realizat pe un eşantion de 400 de asiguraţi olteni. Peste 62 la sută au precizat că sunt mulţumiţi de serviciile medicale oferite de medicii de familie. Totodată, peste 95 la sută au apreciat atitudinea personalului medical din spitale.

Cei mai mulţi olteni s-au arătat mulţumiţi de modul cum au fost trataţi în spitalele din judeţ şi că nu au fost puşi să cumpere medicamentele.

„În ceea ce privește aprecierea atitudinii personalului medical din spital, 95,45 la sută dintre pacienţii care au completat chestionarele au fost foarte mulţumiţi, iar 4,55 la sută au fost nemulţumiţi. Referitor la medicamentele necesare tratamentului în spitale, 80,9 la sută au răspuns că au fost cumpărate și administrate de spital, 13,20 la sută au răspuns ca au fost cumpărate din resurse proprii, iar 5,9 la sută ambele variante”, spun reprezentanţii CAS Olt.

Totodată, aceştia s-au arătat mulţumiţi că programarea pentru consultaţii la cabinetele medicilor de familie este funcţională, iar oamenii nu pierd timp inutil pe la uşi.

„Impresia asupra calităţii serviciilor medicale furnizate de Medicina de familie, referitor la atenția și înțelegerea acordată asiguratului de către medicul de familie este: 62,5 la sută au considerat că au beneficiat de toată atenția și înțelegerea din partea medicului de familie, 7,5 la sută nu au beneficiat, iar 30 la sută din cazuri consideră că au beneficiat parțial de atenția și înțelegerea medicului de familie. În ceea ce privește aprecierea asiguraţilor cu privire la procedura de programare a consultațiilor la cabinetul medicului de familie, 82,5 la sută din cei chestionaţi consideră această procedură foarte bună, iar 17,5 la sută o consideră ineficientă. Din cei chestionați, 67,5 la sută s-au programat la medicul de familie, 12,5 la sută nu s-au programat, iar 20 la sută au răspuns că s-au programat uneori”, se arată într-un comunicat al CAS Olt.

Mai mult de jumătate dintre cei cuprinşi în sondaj au precizat că au beneficiat de investigaţii de laborator o dată pe an. 

„Referitor la efectuarea investigaţiilor de laborator, 55,5 la sută au beneficiat o dată pe an, 31,25 la sută de două ori pe an, 6,5 la sută de patru ori pe an. Însă sunt şi olteni, 6,7 la sută dintre cei chestionaţi care nu s-au investigat niciodată”, mai spun cei de la CAS Olt.