Şomerii din judeţul Olt au de unde alege. Peste 700 de locuri de muncă sunt vacante

Avalanşă de locuri de muncă pentru persoanele din judeţul Olt care nu au o slujbă. Peste 700 de locuri sunt vacante în diverse domenii de activitate. Dintre acestea, în jur de 230 sunt pentru ucenicie în confecţii textile.

Numărul locurilor de muncă vacante la nivelul judeţului Olt creşte de  la o zi la alta. De asemenea, tot mai multe societăţi sunt interesate să încadreze ucenici, după ce subvenţia s-a dublat, ajungând la 2.250 de lei pentru fiecare persoană încadrată în muncă.

Cele 233 de locuri de muncă destinate uceniciei în confecţii textile şi lucrător comercial pot fi ocupate de către persoanele care au vârsta peste 16 ani, în scopul obţinerii unei calificări. 

Durata contractului de ucenicie se stabileşte în funcţie de nivelul de calificare, fără a putea fi mai mică de 12 luni şi mai mare de trei ani. Astfel, 12 luni în cazul în care ucenicia se organizează pentru dobândirea competenţelor corespunzătoare unei calificări de nivel doi (360 de ore), 24 de luni pentru dobândirea competenţelor de nivel trei (720 de ore), 36 de luni în cazul în care ucenicia se organizează pentru dobândirea competenţelor corespunzătoare unei calificări de nivel patru (1.080 de ore).

Pe lângă locurile vacante destinate celor care doresc să se formeze profesional la locul de muncă, angajatorii din judeţul Olt mai pun la bătaie numeroase alte oferte de lucru, în diverse domenii de activitate. Cele mai multe sunt de agent pază, muncitori în construcţii, lucrător comercial, agent de vânzări, sudor, lăcătuş mecanic şi manipulant mărfuri.