Soluţie pentru ca maşinile de gunoi să nu tranziteze Balşul în drumul spre staţia de transfer

Consilierii judeţeni au aprobat un proiect de hotărâre prin care Consiliul Judeţean preia în administrare un drum comunal în lungime de aproximativ cinci kilometri. Acesta urmează să fie asfaltat şi va deservi, pe lângă locuitorii comunei Bobiceşti şi oraşului Balş, staţia de transfer realizată în cadrul Sistemului Integrat de Management al Deşeurilor.

În prezent, drumul DC 12A se află în administrarea oraşului Balş şi comunei Bobiceşti. Odată cu preluarea de către CJ Olt, drumul respectiv se va numi DJ 644B, cu o lungime de 5,266 kilometri şi are traseul comuna Bobiceşti, sat Mirila – oraşul Balş, întersecţie DN 65 cu strada 1 Decembrie.

CJ Olt preia acest sector de drum pentru ca maşinile de gunoi să nu tranziteze Balşul, un oraş şi aşa aglomerat, în drumul către staţia de transfer din zonă.

„În Balș, avem o stație de transfer. Așa cum știți, ne aflăm pe ultima sută de metri cu managementul deșeurilor. Către această stație și de la aceasta stație urmează să plece foarte multe mașini care vor duce și vor prelua gunoiul de acolo. Și atunci, ca să nu ne aglomerăm prin Balș, neputând să facem un sens giratoriu de intrare și ieșire către acel loc, am găsit această soluție. Astăzi am probat trecerea acestui sector de drum din administrarea orașului Balș și comunei Bobicești către Consiliul Județean, urmând să îl asfaltăm”, a declarat preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu.

Sistemul Integrat al Management al Deşeurilor va fi funcţional începând cu ianuarie 2018.

Proiectul SIMD a fost implementat de Consiliul Judeţean (CJ) Olt cu finanţare prin Programul Operaţional Sectorial (POS) Mediu, având o valoare de 31.812.843 euro (130.544.001 lei), fără TVA, din care finanţarea nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională este de 23.060.887 euro (94.630.350 lei).

Depozitul ecologic de deşeuri de la Bălteni are o capacitate de 3.560.000 metri cubi. Este vorba despre prima celulă de depozitare a deşeurilor, care are o capacitate de 880.000 metri cubi şi o perioadă de funcţionare de 10 ani. Tot pe amplasamentul depozitului de la Bălteni s-a construit şi o staţie de sortare cu o capacitate totală de 29.000 tone pe an, o staţie de tratare levigat, un sistem de colectare a gazului, dar şi sistem de alimentare cu apă şi energie electrică, drumuri de acces şi alei interioare sau pavilionul administrativ.

În cadrul acestui proiect, fuseseră deja finalizate lucrările de construcţie a patru staţii de transfer în Caracal, Balş, Corabia, Scorniceşti, a 3.722 platforme de colectare a resturilor menajere şi a 1.975 platforme de colectarea a deşeurilor reciclabile, în cele 112 localităţi din judeţ. În curs de implementare se află şi lucrările de închidere a depozitelor urbane neconforme existente în localităţile Slatina, Drăgăneşti-Olt, Scorniceşti, Caracal, Corabia şi Balş.