Şoferul vinovat de accidentul de vineri seara, un împătimit al vitezei. A fost amendat în mai multe rânduri pentru depăşirea limitei legale

Ion Cismaru, bărbatul care a provocat accidentul rutier în urma căruia, vineri seara, două persoane au murit, la Slătioara, era un împătimit al vitezei, potrivit unor surse apropiate anchetei, el fiind amendat în repetate rânduri pentru depăşirea limitei legale.

Surse apropiate anhetei au declarat pentru Gazeta Nouă că lui Ion Cismaru îi plăcea să apese pedala de acceleraţie. El a mai fost sancţionat de poliţişti pentru depăşirea limitei, în localitate, în mai multe rânduri. Aceleaşi surse spun că ultima sancţiune aplicată de Poliţia Rutieră a fost la începutul lunii iunie.

Cismaru a fost prezentat, sâmbătă, magistraţilor Judecătoriei Slatina cu propunerea arestării preventive pentru 30 de zile, propunerea fiind aprobată.

Accidentul în urma căruia două persoane și-au pierdut viața, în comuna Slătioara, a fost filmat live pe Facebook.

Șoferul vinovat de producerea accidentului mortal se afla sub influența băuturilor alcoolice. Ion Cismaru a intrat pe contrasens cu autoturismul sau cu volan pe dreapta și a lovit frontal un autoturism care circula regulamentar.