Şoferul din Olt care a creat haos pe străzile Craiovei, un adolescent de 16 ani din Brebeni

Poliţiştii craioveni au reuşit să-l identifice pe şoferul din Olt care, marţi seara, a fost urmărit ca în filme pe străzile Craiovei, oamenii legii trăgând mai multe focuri de armă pentru a opri autoturismul. Este vorba despre un adolescent în vârstă de 16 ani, tot din comuna Brebeni, un alt tânăr în vârstă de 15 ani, din Slatina, şi un bărbat în vârstă de 45 de ani, din Brebeni, se aflau în maşină cu băiatul care este căutat încă de poliţişti.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru, a declarat că un dosar de cercetare penală a fost deschisă pe numele bărbatului în vârstă de 45 de ani, din Brebeni, care i-a încredinţat autoturismul tânărului în vârstă de 16 ani.

„În urma cercetărilor efectuate, polițiștii Biroului Rutier Craiova au stabilit faptul ca, la volanul autoturismului respectiv, s-ar fi aflat un tânăr în vârstă de 16 ani, din judetul Olt. De asemenea, întrucât mașina i-ar fi fost pusă la dispoziție de către bărbatul în vârstă de 45 de ani, în cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui autoturism fara a deține permis de conducere și încredințarea autoturismului unei persoane care nu deține permis de conducere”, a afirmat Grădinaru.

Ştiind că nu are permis de conducere, adolescentul în vârstă de 16 ani nu a oprit la semnalele poliţiştilor, pe Calea București din Craiova, şi a mărit viteza de deplasare. Polițiștii au plecat în urmărirea autoturismului cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune.

Conducătorul auto a mărit din nou viteza de deplasare, efectuând totodată manevre care „au pus în pericol siguranţa celorlalţi participanţi la trafic”. Din acest motiv, poliţiştii au efectuat somaţiile legale şi au tras mai multe focuri de armă, atât în plan vertical cât şi asupra autoturismului respectiv.