Slujbă de înmormântare în prezenţa mai multor persoane, la Slătioara. La vederea poliţiştilor şi mascaţilor, mulţimea s-a dispersat

Poliţiştii şi mascaţii din Olt au intervenit, marţi, în comuna Slătioara după ce au fost anunţaţi prin 112 că aici este oficiată o înmormântare la care participă mai mult de opt persoane, aşa cum este prevăzut în ordonanţele militare.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu, a declarat că la vederea poliţiştilor, mulţimea s-a dispersat.

„În urma unui apel 112, prin care a fost sesizat faptul că în curtea unei locuințe de pe raza comunei Slatioara este oficiată o înmormântare, la care participă mai mult de 8 persoane, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ganeasa s-au deplasat la fața locului pentru a verifica dacă sunt încălcate prevederile ordonanțelor militare. În momentul în care polițiști, luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Olt și jandarmi au ajuns la fața locului, mulțimea s-a dispersat”, a afirmat reprezentantul IPJ Olt.

Un bărbat în vârstă de 61 de ani, din comuna Slătioara, cel care a organizat înmormântarea, a fost amendat de poliţişti cu 2.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor ordonanțelor militare.