Situaţie dificilă la Spitalul Slatina, niciun loc la Terapie Intensivă. Din 115 pacienţi internaţi cu Covid, doar doi sunt vaccinaţi

Spitalul Slatina este copleşit de avalanşa de pacienţi cu forme medii şi grave de Covid-19. În prezent, toate cele 10 paturi din Terapie sunt ocupate, iar în Secţia Boli Infecţioase sunt 115 pacienţi internaţi, doar doi dintre aceştia fiind vaccinaţi.

Niciun loc la ATI Slatina, iar cazurile grave sunt la tot pasul. Din păcate, mulţi ajung la Urgenţe când boala este deja avansată. În prezent, pe Secţia Boli Infecţioase, din cele 130 de paturi, 115 sunt ocupate de pacienţi pozitivi. 70 dintre oltenii aflaţi în spital au formă de boală medie sau gravă.

„Din cei 115 pacienţi, doar doi sunt vaccinaţi, restul de 113 sunt nevaccinaţi, iar cei doi vaccinaţi au o formă uşoară spre medie. Îndemnăm populaţia către vaccinare. Sunt foarte mulţi pacienţi care vin cu o formă de boală gravă, cu afectare pulmonară masivă ce necesită intubaţie oro-traheală şi, totodată, măsuri de terapie intensivă, iar actualmente nu mai avem locuri în ATI. Cazurile sunt temporizate în UPU. Cât, nu ştiu, cum, nu ştiu...”,
a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Slatina, medicul Florin Popa.