Siminica Mirea (PSD) susţine majorarea mandatelor primarilor şi celorlalţi aleşi locali de la patru la cinci ani

Senatorul PSD de Ot Siminica Mirea se numără printre parlamentarii care au iniţiat un proiect de lege ce propune majorarea mandatelor primarilor și celorlalți aleși locali de la patru la cinci ani.

Argumentul iniţiatorilor este că ar fi oportună corelarea cu mandatul președintelui României, dar și din perspectiva managementului proiectelor cu finanțare europeană, care durează în medie cinci ani.

„Având în vedere practica întâlnită în ceea ce privește mandatul președintelui României, unde perioada de exercitare a funcției conform rezultatului de la alegeri este de cinci ani, implementarea acestei perioade și în cazul primarilor, al consilierilor locali și consilierilor județeni, se susține fără echivoc, crează o responsabilitate suplimentară și aduce în zona de decizie o perioadă de timp suficientă îndeplinirii obligațiilor asumate. Există situații cu această perioadă de mandat, întâlnite și la nivelul altor state, membre ale Uniunii Europene”, arată iniţiatorii.

Aleșii mai susțin o măsura ar fi binevenită pentru că majoritatea proiectelor cu fînanțare europeană au o durată estimată de cinci ani.

„Este greu ca o nouă echipă să vină, să preia din mers și să finalizeze cu succes, prin măsuri potrivite, proiectul aflat în derulare”, afirmă autorii proiectului.