Şi localnicii din Cilieni pot relua creşterea porcilor. DSVSA Olt a ridicat restricţiile

DSVSA Olt a ridicat restricţiile în gospodăria din Cilieni, afectată de pesta porcină în toamna anului trecut. Testele de laborator au arătat că porcul santinelă este sănătos.

Potrivit DSVSA Olt, localnicii din gospodăria afectată pot relua creşterea suinelor.

„Laboratorul Sanitar Veterinar şi pentru Siguranţa Alimentelor Olt a emis buletinul de analiză nr.10757 din 16 aprilie cu rezultat negativ la testarea serologică a porcului santinelă introdus pe 3 martie în exploataţia nonprofesională din Cilieni, afectată de pestă porcină africană. Primăria localităţii a fost informată cu privire la acest rezultat şi asupra faptului că se poate face repopularea cu porci a exploataţiei nonprofesională care a fost afectată de pestă porcină africană”, se arată într-un comunicat al DSVSA Olt.

Toți proprietarii de exploatații cu porcine de pe raza localității Cilieni sunt obligați să respecte următoarele măsuri: achiziționarea de porcine se va face doar din exploatații care nu au fost afectate de boală, exploatații care vor fi situate în localități ce nu sunt supuse restricțiilor sanitare veterinare în ceea ce privește pesta porcină africană; porcinele trebuie să fie obligatoriu identificate în exploatația de origine și să figureze în BND pe exploatația respectivă; înainte de achiziționare vânzătorul și cumpărătorul sunt obligați să solicite medicului veterinar de liberă practică din localitatea respectivă efectuarea examenului clinic și eliberarea documentelor sanitare veterinare; la sosirea porcinelor în exploatația din localitatea de destinație cumpărătorul va notifica imediat medicul veterinar de liberă practică de la C.S.V.A., pentru introducerea în exploatație a porcinelor, prezentând către acesta documentele eliberate de medicul veterinar de liberă practică de la exploatația de origine.

Atunci când intră în adăpostul suinelor, fermierul va ţine cont şi de: asigurarea și utilizarea permanentă a unui echipament minim de protecție (salopetă, cizme) ce va fi utilizat doar pentru accesul în adăpostul porcinelor; este strict interzisă intrarea în adăpostul porcinelor cu hainele de stradă; este strict interzisă vizitarea de către proprietar a altor adăposturi de porcine; este strict interzisă vizitarea exploatației și în special a adăpostului de porcine, de către vizitatori care dețin porci în exploatațiile proprii, sau de vizitatori care au legătură cu mediul silvatic; periodic se va efectua dezinfecția aleilor și a adăposturilor; se vor asigura condiții corespunzătoare de adăpostire și hrănire a animalelor; porcinele vor fi ținute permanent în adăpost fiind interzisă lăsarea acestora în libertate; este strict interzisă hrănirea animalelor cu resturi alimentare, lături sau materiale vegetale;

Dacă proprietarii nu respectă recomandările DSVSA Olt, aceştia riscă sancţiuni.

„Fermierii au obligativitatea respectării legislației în vigoare în ceea ce privește identificarea animalelor și circulația acestora, în caz contrar putând fi sancționați conform H.G. 984/2005, cu modificările ulterioare, fapt ce ar duce implicit la neacordarea despăgubirilor cuvenite conform H.G. 1214/2009, cu modificările ulterioare, în cazul reapariției bolii”, se arată într-un comunicat al DSVSA Olt.