Și-a ucis prietenul, într-un accident la Drăghiceni. A urcat la volan fără permis și băut

Noaptea trecută s-a încheiat tragic pentru un tânăr de 18 ani. Băiatul, pasager într-un autoturism condus de un alt tânăr de 20 de ani, a murit pe loc în urma unui accident petrecut la Drăghiceni.

Potrivit oamenilor legii, șoferul a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat în șanț, pe DN 6, în afara comunei Drăghiceni.

„În urma evenimentului, un tânăr, de 18 ani, a decedat. Alti trei pasageri au fost răniți și transportați la spital pentru a primi îngrijiri medicale”, au precizat reprezentanții IPJ Olt. 

La sosirea echipajelor de prim-ajutor, tânărul de 18 ani se afla în stop cardio-respirator. Deși au fost făcute manevrele de resuscitare, acesta nu a răspuns, fiind declarat decesul. 

„La CPU Caracal au ajuns trei pacienți, o minoră, în vârstă de 17 ani, politraumatizată în urma accidentului rutier, un tânăr, în vârstă de 18 ani, cu traumatism cranio-facial și traumatism la membrul inferior drept și o tânără, în vârstă de 23 de ani, cu traumatism cranio-cerebral și traumatism la membrul superior stâng. Șoferul autoturismului nu prezenta urme vizibile de traumă și nu a necesitat îngrijiri medicale”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsășteanu.

Șoferul de 20 de ani, din Caracal, nu avea permis de conducere.

„De asemenea, în urma testării sale cu aparatul alcooltest, a rezultat o concentrație de 1,05 mg/ L alcool pur în aerul expirat”, mai spun polițiștii.

Tânărul este acum cercetat pentru ucidere din culpa, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.