Sesiunea de primire a proiectelor pe submăsura 6.3 ar putea fi deschisă la finalul lunii. Dacă îşi refac planul de afaceri, fermierii olteni pot redepune proiectele şi în acest an

Potrivit reprezentanţilor OJFIR Olt, sesiunea de primire a proiectelor pe submăsura 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici” s-ar putea deschide la finalul acestei luni. Dacă îşi reanalizează planul de afaceri, fermierii olteni, care nu au primit finanţare în 2018, îşi pot depune din nou proiectele.

Sesiunea de primire a proiecte pe submăsura 6.3 ,,Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici” s-ar putea deschide la finalul acestei luni.

Reprezentanţii OJFIR Olt se aşteaptă ca interesul să fie crescut în rândul fermierilor olteni. Mai mult de atât, cei care au accesat submăsura 6.3 anul trecut, dar nu au prins finanţare, îşi pot depune proiectele din nou.  

„Intenţia era ca sesiunea să se deschidă undeva la finalul lunii martie. Dacă nu se deschide la sfârşitul acestei luni, în prima decadă din aprilie sigur se va lansa sesiunea 6.3, pentru că este o altă alocare pentru 2019. Ne aşteptăm ca interesul să fie mare, dar nu ştim ce impact va avea raportul de selecţie, care tocmai a fost publicat, ţinând cont că mulţi au fost eligibili şi au rămas fără finanţare. Ei mai pot redepune aceste proiecte, dacă îşi reanalizează planul de afaceri şi condiţiile de eligibilitate şi selecţie”, a spus Letiţia Brânaru, şef serviciu în cadrul OJFIR Olt. 

În cadrul acestei submăsuri, fermierii sunt sprijiniţi să crească competitivitatea exploatațiilor agricole prin dotarea cu utilaje și echipamente performante în raport cu structura agricolă, precum și investițiile pentru modernizarea fermei. Sprijinul nerambursabil pentru această submăsură este de 15.000 euro.