Şeful Secţiei de Ortopedie, Cătălin Duican: „90 la sută din cazuri sunt rezolvate la Spitalul Slatina. Doar pacienţii cu fracturi complexe sunt transferaţi”

Trei-patru intervenţii chirurgicale sunt făcute zilnic de către specialiştii de pe Secţia de Ortopedie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina. Medicii reuşesc să rezolve 90 la sută din cazuri, însă pacienţii diagnosticaţi cu fracturi grave, cum ar fi cele de bazin, sunt trimişi în unităţi medicale din Capitală sau Craiova.

Şeful Secţiei de Ortopedie de la Spitalul Slatina, medicul Cătălin Duican, spune că, în această perioadă, oltenii suferă fracturi în urma unor accidente rutiere. Alţii suferă accidente în gospodării şi se aleg cu fracturi. Cert este că în această perioadă sunt mai puţine internări pe secţie decât iarna.

„Este o perioadă mai liniştită la noi, în comparaţie cu iarnă. Acum predomină traumatismele produse prin accidente rutiere. Sunt şi accidente produse în gospodării, unde oamenii suferă fracturi de şold, care au ponderea cea mai mare. Sunt fracturi cu recuperare ce presupun timp şi aşteptare pentru a reintegra omul în viaţa de zi cu zi. Patologia cuprinde cam toate vârstele, însă cea mai mare pondere este la vârsta a treia. În funcţie de bolile asociate, concură la tulburări de echilibru şi anemii, care duc la căderi foarte frecvente, ceea ce implică şi fracturi. 90 la sută din cazuri sunt rezolvate la Slatina, ţinând cont de capacitatea spitalului şi de pregătirea medicilor. Pacienţii cu fracturi complexe, însemnând fracturile de bazin, sunt transferaţi către alte unităţi din Bucureşti sau Craiova, în funcţie de gravitatea cazului. Mai sunt şi pacienţi care îşi manifestă intenţia să meargă către alte unităţi medicale”, a spus Cătălin Duican.

În medie, ortopezii slătineni operează trei-patru pacienţi pe zi. Toate intervenţiile sunt făcute în echipă, în sală cu un pacient intrând chiar şi patru doctori.

„Reuşim, într-o proporţie destul de mare, să ne facem datoria cu brio. Operăm mai mult de trei-patru cazuri pe zi. Cam aceasta este media noastră. Suntem şase medici pe secţie, intrăm în sală în echipe de doi-trei, poate chiar patru, depinde de complexitatea şi gravitatea cazului”,
a adăugat ortopedul de la Spitalul Slatina.