Au coronavirus şeful IPJ, Mihai Mihalache, adjunctul Eduard Bîlă, şeful Poliţiei Slatina, Victor Vladu, un ofiţer din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice şi şeful Serviciului, comisar şef Ionuţ Ilinca, dar şi un agent din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale.
„În urma rezultatelor sosite în această dupa-amiază, conducerea Inspectoratului de Politie Judetean Olt, precum și un ofițer din cadrul Poliție municipiului Slatina, un altul din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice si un agent din cadrul Serviciului Investigații Criminale au fost confirmați pozitiv cu virusul COVID-19.
Menționăm că de la începutul perioadei care a determinat adoptarea de măsuri speciale pentru protecția personalului, la nivelul tuturor structurilor din subordinea Inspectoratului de Poliție Județean Olt au fost luate măsuri pentru dezinfecția și igienizarea spațiilor, precum și a suprafețelor care sunt atinse frecvent”, se arată într-un comunicat remis de IPJ Olt.
Grupul de Comunicare Strategică a comunicat, vineri, 11 cazuri noi în judeţul Olt, bilanţul total ajungând la 339. La nivel naţional, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 592 de noi îmbolnăviri.