Şefia Spitalului Slatina, scoasă la concurs. Actualul manager vrea să-şi continue proiectele

Consiliul de Administraţie al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina a decis scoaterea la concurs a funcţiei de manager. Concursul va fi organizat în perioada 5-19 august şi va avea două etape.

Managerul Spitalului Slatina, Cătălin Rotea, a confirmat că se va înscrie la concurs, dorind să-şi continue proiectele ce sunt în derulare.

Dosarele candidaţilor care râvnesc acest post vor fi verificate pe 5 august, urmând ca pe 12 august să suţină proba scrisă, care constă într-un test grilă, iar pe 19 august vor prezenta proiectul de management, ce este realizat în baza unei teme alese şi care va avea minimum 15 pagini şi maximum 20.

Toţi cei interesaţi se pot înscrie până pe 2 august şi trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie absolvenţi ai unor cursuri de management, să aibă cel puţin doi ani vechime în posturi prevăzute cu studii universitare de lungă durată, să nu fi fost condamnaţi pentru infracţiuni comise cu intenţie şi să nu fi împlinit vârsta standard de pensionare.

În prezent, conducerea celei mai mari unităţi medicale din judeţ este asigurată de Cătălin Rotea, care a fost numit pe post în septembrie 2017. Acesta a înlocuit-o pe Elena Vişan, ultimul manager al instituţiei medicale care avea concurs pe post.