Şefia DSP Olt, râvnită de trei medici olteni

Trei nume sunt vehiculate că vor intra în cursa pentru postul de director executiv de la nivelul Direcţiei de Sănătate Publică Olt. Candidaţii îşi pot depune dosarele până cel târziu luni.

După ce Victoriţa Diaconescu a ieşit la pensie, interimatul la nivelul DSP Olt este asigurat de medicul Talia Cincă. Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici organizează concurs pentru postul de conducere vacant de director de la nivelul a 16 direcţii de sănătate din ţară, printre care şi Oltul.

Acest post este râvnit de trei medici olteni. Astfel, se vehiculează că la acest concurs se vor înscrie Livia Teleu, medic în cadrul Compartimentului de Chirurgie Toracică al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, actualul director din fruntea DSP Olt, Talia Cincă, şi Andrei Iordache, care a condus în trecut această instituție. Niciunul nu a infirmat că se va înscrie la acest concurs, prima probă, cea scrisă, fiind programată pentru 5 aprilie, ora 10.00.

Talia Cincă este singura care declarat că se va înscrie la acest concurs.

„Încă nu m-am înscris la concurs, dar vreau să-mi depun dosarul. Bibliografia este mult mai stufoasă decât anul trecut. Încerc să depun, pentru că trebuie să mă prezint la un astfel de concurs, aşa procedează şi ceilalţi colegi din ţară”, a spus Talia Cincă.

În fruntea DSP Olt şi-ar dori să ajungă şi medicul Livia Teleu, care s-a înscris iniţial şi la concursul organizat anul trecut, dar nu s-a prezentat la proba scrisă.
Acesta nu s-a decis încă dacă se va înscrie sau nu, fiind convinsă că nu va avea timp să parcurgă cele cinci mii de pagini incluse în bibliografie.

„Nu m-am înscris la concurs, aş vrea să mă înscriu. Poate mă răzgândesc, este foarte mult de citit, sunt cinci mii de pagini şi totul trebuie ştiut foarte bine. Mă mai gândesc. Eu m-am înscris şi anul trecut, dar atunci nu m-am prezentat la proba scrisă, pentru că am fost implicată în campania electorală. Trebuie să ai timp să te pregăteşti pentru un astfel de concurs, care este foarte greu”, a spus Livia Teleu.

Fostul manager al SJU Slatina, Andrei Iordache, care a ocupat inclusiv funcţia de conducere din fruntea DSP Olt, nu a infirmat informaţia conform căreia s-ar fi înscris deja la acest concurs. Cert este că acesta a solicitat documente de la toate instituţiile pe la care a lucrat pentru a le ataşa la dosarul pe care ar urma să le depună la ANFP.

Ultima zi în care candidaţii îşi pot depune dosarele este luni, 20 martie.