Secţia de Psihiatrie a Spitalului Slatina, de pe strada Drăgăneşti, evacuată din cauza unei sesizări că sunt scăpări de gaze

14 pacienţi de la Spitalul de Psihiatrie Slatina au fost evacuaţi, joi după-amiază, din cauza unor presupuse scăpări de gaze.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cornel Gogolan, a declarat că echipajul CBRN face măsurători pentru a vedea dacă se confirmă alarma. Au fost evacuaţi 14 pacienţi şi două cadre medicale, de la parter şi etajul unu.

„Momentan nu am confirmarea că este vorba de gaze. Echipajul CBRN face măsurătorile specifice în incinta spitalului. Au fost anunțați reprezentantii de la gaze“, a spus reprezentantul ISU.

„Un echipaj de la firma de gaze a făcut măsurători şi au apărut nişte valori minime, aşa că s-au luat următoarele măsuri. Acolo unde s-au identificat posibile scurgeri de gaze, la parter şi la etajul 1, un număr de 14 pacienţi au fost evacuaţi temporar în microbuzele puse la dispoziţie de ISU, în faţa clădirii. S-a oprit alimentarea cu gaze a întregii clădiri. În momentul de faţă, firma care asigură mentenanţa instalaţiilor termice ale spitalului face verificările necesare pentru a vedea dacă există scurgeri de gaze, dacă trebuie făcute reparaţii ulterioare. Pacienţii sunt din nou în saloane, iar orice problemă mai apare va fi remediată“, a spus Rotea.