Administraţie

2018-05-31, 17:21:14

Se reface segmentul drumului judeţean DJ 546, afectat de o alunecare de teren la Teslui

Drumul judeţean DJ 546 va fi refăcut, în localitatea Teslui, sat Deleni, segmentul fiind afectat de o alunecare de teren, în urmă cu mai bine de o lună. Investiţia este derulată de Consiliul Judeţean (CJ) Olt.

Preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, a afirmat că fondurile necesare acestei investiţii au fost alocate de către Guvern, după ce forul judeţean aprobase deja o hotărâre în acest sens.

„În urmă cu mai bine de o lună, au fost situaţii în judeţul Olt de alunecări de teren şi inundaţii, care au distrus o parte din infrastructura localităţilor. La momentul respectiv, Guvernul României a alocat bani pentru alunecările de teren şi, ulterior, şi pentru infrastructura distrusă. Noi am prins, încă din şedinţa trecută, bani în buget pentru acele alocări şi astăzi am aprobat indicatorii tehnico-economici pentru una dintre aceste investiţii. Este vorba despre situaţia de pe DJ 546, de la Teslui”,
a declarat Oprescu.

Valoarea totală a investiţiei se ridică la 2.403.474 lei, TVA inclusă.

Alunecarea de teren de pe DJ 546 s-a produs la sfârşitul lunii martie, fiind provocată de apa scursă de pe versanți provenită din topirea zăpezii. La acea dată, parapetul drumului și un indicator rutier s-au prăvălit la vale. Traficul rutier se desfășoară pe un singur sens.

Comentarii

Redacţia

2018-05-31 17:21:14

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...