Şapte copii din judeţ cu măsuri de protecţie s-au înscris la facultate. Toate costurile pentru continuarea studiilor sunt suportate de DGASPC Olt

Deşi nu au în spate o familie adevărată care să-i susţină, opt adolescenţii din centrele DGASPC sau aflaţi în grija rudelor au promovat Bacalaureatul, iar şapte dintre ei s-au înscris la facultate. Cei mai mulţi au preferat să-şi continue studiile în Capitală, optând pentru facultăţi care să le permită accesul uşor pe piaţa muncii.

15 adolescenţi din judeţ ce aveau instituită măsura de protecţie în centrele DGASPC Olt ori aflaţi în grija unor asistenţi maternali sau a rudelor au susţinut, în acest an, Bacalaureatul. Dintre aceştia, opt au trecut cu bine examenul maturităţii, şase absolvenţi fiiind în grija rudelor, unul aflat într-un centru DGASPC Olt, iar unul la asistenţii maternali.

Potrivit reprezentanţilor DGASPC Olt, şapte absolvenţi s-au înscris la facultăţi ce le vor permite accesul uşor pe piaţa muncii, cei mai mulţi preferând centrul universitar Bucureşti.

„Trei elevi cu măsură de protecţie în centrele DGASPC Olt, patru la asistenţi materali şi opt cu măsură de protecţie în familie au susţinut, în acest an, Bacalaureatul, iar opt l-au promovat. Dintre aceştia, şapte s-au înscris la facultate. Ei au ales să meargă la Facultatea de Litere Bucureşti, SNSPA Bucureşti, la Politehnică Bucureşti, la Facultatea de Ştiinţe Sociale Craiova, dar şi la Şcoala Postliceală «Carol Davila» Craiova. Cel care a ales să meargă la Politehnică a obţinut notă foarte mare la Bacalaureat, peste opt”,
a spus purtătorul de cuvânt al DGASPC Olt, Ioana Ciobanu.

DGASPC Olt suportă toate costurile pentru continuarea studiilor

Deşi nu au în spate familii care să-i susţină, autorităţile vor continua să se implice în viaţa acestor adolescenţi speciali, care au ales să înveţe carte, în ciuda greutăţilor.

Astfel, DGASPC Olt va suporta toate cheltuielile cu continuarea studiilor, fiind achitată chiar şi taxa de la facultate, în cazul în care adolescenţii nu vor prinde locuri bugetate.

„Aceşti tineri rămân în sistem şi sunt susţinuţi financiar până la 26 de ani, doar dacă urmează o formă de învăţământ la zi, chiar dacă este cu taxă. Practic, studenţii la zi rămân în continuare cu măsură de protecţie, indiferent dacă sunt pe locurile bugetate sau la cele cu taxă şi sunt susţinuţi la facultate. Şi cei crescuţi de rude sunt susţinuţi financiar de DGASPC la facultate”,
a adăugat Ioana Ciobanu.