S-au urcat beţi la volan, după ce au petrecut de Rusalii

În minivacanţa de Rusalii, poliţiştii olteni au fost la datorie. Din fericire, nu au fost înregistrate evenimente rutiere grave, dar şoferi inconştienţi, care s-au urcat băuţi la volan, nu au lipsit.

În periada 15-17 iunie, nu mai puţin de 31 de permise de conducere au fost reţinute şi cinci certificate de înmatriculare retrase.

Chiar de Rusalii, un bărbat de 41 de ani, din Pleşoiu, a pierdut controlul volanului şi s-a oprit într-un stâlp. Din fericire, bărbatul a scăpat nevătămat, dar s-a ales cu dosar penal după ce oamenii legii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul arătând o alcoolemie de 1,44 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Mai mult, şoferul de ocazie nu avea nici permis de conducere.

Tot duminică, un alt şofer inconştient a fost oprit pe raza comunei Morunglav, iar în urma testării a rezultat o alcoolemie de 1,24 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul de 34 de ani este acum cercetat penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Luni, poliţiştii bălşeni au depistat un bărbat de 38 de ani, din Balş, care s-a urcat băut la volan. Acesta avea o concentraţie de 1,09 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.