S-a stabilit data licitaţiei pentru parcarea etajată de pe Aleea Rozelor din Slatina

Licitaţia pentru atribuirea locurilor din parcarea supraetajată de pe strada Aleea Rozelor se va desfăşura, luni, 17 decembrie, la sediul Direcţiei Administrarea Străzilor şi Iluminatului Public (DASIP) din Slatina.

Directorul DASIP Slatina, Claudiu Dascălu, a declarat că 62 de slătineni şi-au depus dosarele pentru a primi un loc în parcarea etajată. El a explicat că mai întâi se verifică dosarele, se împart pe categorii, apoi se desfăşoară licitaţia.

„Am stabilit data de 17 decembrie licitaţia pentru atribuirea locurilor de parcare de la parcarea supraetajată de pe Aleea Rozelor. Licitaţia se desfăşoară la sediul DASIP. Avem 62 de dosare depuse, iar locurile vor fi împărţite pe categorii, exact conform regulamentului. Sunt 44 de locuri, plus încă trei pentru persoanele cu dizabiltăţi”, a declarat Dascălu.

Prima categorie o reprezintă persoanele care deţin un apartament şi un autoturism, a doua categorie, cei care locuiesc cu contract de chirie sau locuiesc sub altă formă şi deţin un autoturism prin contract de comodat sau alte forme, iar a treia categorie o reprezintă persoanele juridice.

Licitaţia porneşte de la 720 lei pe an.

În vederea participării la procedura de atribuire/licitaţie, solicitanţii au depus la sediul din strada Drăgăneşti nr. 25A, etaj 1 (fostul liceu de Construcţii), un dosar care cuprinde: cerere; documente privind domiciliul - copie CI sau actul de proprietate; copie a certificatului de înmatriculare al autovehiculului deţinut în proprietate sau în folosinţă, sau după caz, dovada de proprietate a atutoturismului – factura, contract de vânzare-cumpărare, contract de leasing, etc; documente privind dreptul de folosinţă a autovehicului - contract de leasing, act de donaţie, act de moştenire, contract de comodat; certificat de încadrare într-o grupă de handicap (dacă este cazul), premis de parcare emis de autoritatea competetentă; declaraţie pe proprie răspundere că nu deţine garaj pe teritoriul administrativ al Slatinei.

Persoana care solicită închirierea unui loc de parcare trebuie să nu figureze cu datorii la bugetul local.

Parcarea etajată de pe strada Aleea Rozelor, din Slatina, care a costat bugetul local 2,2 milioane de lei, fără TVA, a fost recepţionată, pe 29 august 2016, la mai multe luni după ce construcţia a fost finalizată. Întârzierea a fost cauzată de constructor, care a trebuit să facă mai multe lucrări pentru a respecta normele ISU. Construcţia parcării etajate de pe strada Aleea Rozelor a început în anul 2013, pe locul unui fost punct termic din municipiu.