Reabilitarea Podului Olt de la Slatina, „blocată” în proceduri birocratice

Podul rutier care traversează râul Olt, la intrarea în Slatina, dinspre Craiova, a ajuns o ruină, iar reabilitarea construcției, care datează din anul 1881, este prinsă în continuare în proceduri birocratice. În 2020 a fost semnat un contract, dar a fost reziliat, iar lunile următoare urmează o nouă licitație pentru execuția reabilitării.


Podul istoric de la Slatina, care traversează Oltul, se degradează de la o zi la alta, iar reabilitarea construcției este departe de a începe. Practic, reconstrucția podului este în prezent blocată în procedurile birocratice, iar demararea lucrărilor este incertă, relatează gandul.ro.

„A fost un acord contractual cu o firmă din Italia, pentru proiectare, asistență tehnică și execuție, la podul rutier peste Olt de la Slatina, pe DN 65.

Nu s-au respectat contractele, iar Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova (DRDP Craiova) a reziliat contractul, în 2020.

Ulterior, s-au reluat prOcedurile și s-a făcut o nouă licitație pentru actualizarea proiectului tehnic, care este în derulare. A fost încheiat un contract pentru proiectare în 15 noiembrie 2021, cu termen de prestare în două luni. Numai că în decembrie, au făcut o cerere de prelungire pentru încă 30 de zile. Deci undeva la 15 februarie ar trebui să avem proiectarea, urmând să scoatem la licitație execuția”, a explicat, pentru Gândul, Călin Cosmin Petruț, director al DRDP Craiova.

Potrivit lui Călin Petruț, reabilitarea la pod trebuie făcută complet, și la calea de rulare, și la pilonii metalici.

Valoarea contractului vechi a fost 9,1 milioane de lei, dar ar putea ajunge la aproximativ 10,8 milioane de lei fără TVA, după ce au apărut unele probleme în zona de trotuare și necesitatea unor lucrări la bază, în albia râului.

Până la demararea lucărilor la pod, după ce se va face licitație pentru atribuirea execuției, autoritățile promit că vor da în circulație, în aprilie, tronsonul Balș – Slatina al Drumului Expres Craiova – Pitești.

„Drumul expres ne va ajuta la trafic”

„Noi vom da drumul la Drumul Expres, tronsonul II, între Balș – Slatina, care o să fie dat în folosință undeva la sfârșitul lui aprilie. Ne va ajuta foarte mult în ceea ce privește traficul. Până se va da drumul la licitația pentru pod, sigur se va deschide drumul expres, și va prelua traficul din zonă, astfel că se va putea lucra mai lejer la podul de la Slatina”, a mai declarat Călin Petruț pentru Gândul.

În ceea ce privește acest tronson, vicepreşedintele USR Cătălin Drulă, fost ministru al Transporturilor, a transmis recent că este aproape de finalizare, stadiul fizic al lucrărilor fiind de 95%.

„1,2 miliarde de lei au fost investiţi anul acesta în construirea drumului expres Craiova-Piteşti (DX12). Este cea mai mare investiţie a Transporturilor în 2021. Tronsonul 2, Balş-Slatina, are 40km şi este la 95% stadiu fizic. Termenul contractual pentru finalizare este aprilie 2022 şi sunt convins că va fi respectat.”, transmitea0 Cătălin Drulă, luna trecută, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, tot în 2022, trebuie finalizat şi tronsonul 1, Craiova-Balş.

„Tot la anul, în 2022, trebuie finalizat şi tronsonul 1, Craiova-Balş, pe care l-am găsit parţial blocat (o parte din traseu nu era nici expropriat). Iar în 2023, ultimele două tronsoane, 3 şi 4, între Slatina-Piteşti (conexiune cu autostrada A1).”, a precizat fostul ministru al Transporturilor.