Puştii de la Athletic Slatina, pe podium la Cupa FC Argeş – Nicolae Dobrin

Athletic Slatina a participat, în weekend, la Cupa FC Argeş – Nicolae Dobrin, care a reunit 32 de echipe din ţară. Puştii slătineni au înregistrat rezultate notabile în perspectiva turneului Slatina Junior Cup, care din această vară ia o anvergură internaţională. Grupa 2007, pregătită de Ciprian Dinu, a terminat competiţia pe locul II, după disputarea finalei cu LPS Piteşti, în timp ce grupa 2008, pregătită de Bogdan Cigulea a câştigat finala mică contra celor de la CS Mioveni, clasându-se pe locul al treilea.

Cu prilejul aniversării a 65 de ani la la înfiinţarea clubului FC Argeş, dminică, 12 august, la Piteşti, s-a desfăşurat Cupa „Nicolae Dobrin”. Competiţia ce poartă numele legendarului fost fotbalist a fost rezervată copiilor născuţi între anii 2007-2010.

Athletic Slatina, care se pregăteşte de cel mai mare turneu juvenil din zona Olteniei, Slatina Junior Cup, a participat cu grupele 2007 şi 2008.

Puştii de la grupa 2007, pregătiţi de Ciprian Dinu au câştigat seria în care au mai evoluat  echipele FC Argeş, Nicolae Dobrin şi Dinicu Golescu Câmpulung. Slătinenii au întâlnit, în finală, câştigătoarea celeilalte serii, LPS Piteşti, în faţa căreia au cedat, încheind competiţia pe locul II. Athletic Slatina a dat numele celui mai bun jucător al turneului la această categorie de vârstă. Mijlocaşul Cosmin Stana a fost desemnat, de către organizatori, cel mai bun jucător.

Puştii de la grupa 2008, pregătiţi de Bogdan Ciugulea, s-au văzut nevoiţi să dispute finala mică, pentru locurile 3-4, după ce au fost egalaţi în meciul decisiv pentru finala mare de către FC Argeş, chiar la ultima fază a jocului. Slătinenii au câştigat finala mică, scor 6-3, contra celor de la CS Mioveni, terminând de asemenea pe podium.

„Felicit antrenorii pentru munca depusă. Rezultatele înregistrate sunt îmbucurătoare, pentru că mai este puţin şi începe Slatina Junior Cup şi vor fi meciuri foarte grele”, a precizat preşedintele clubului Athletic Slatina, Sebastian Noaţă.

Turneul Slatina Junior Cup se va desfăşura în perioada 29 august-1 septembrie, pentru grupele 2008-2012, şi în perioada 5-7 septembrie pentru grupele 2006-2007. Competiţia va reuni cele mai bune cluburi din ţară, dar şi din Spania (Bosc de Tosca) şi Republica Moldova (Zimbru Chişinău).