PSD pregăteşte Codul Administrativ: Directorii de deconcentrate şi prefecţii vor fi numiţi politic, fără concurs

Toţi directorii instituţiilor deconcetrate din judeţe vor fi numiţi politic pe funcţie, fără a mai susţine concurs, ei urmând să fie asimilaţi subsecretarilor de stat. Nici prefecţii nu vor mai fi apolitici, ei urmând să fie consideraţi secretari de stat, potrivit Codului Administrativ, pregătit de PSD.

Preşedintele PSD Olt, Paul Stănescu, spune că este normal ca, în momentul plecării unui guvern, acesta să fie urmat de toată echipa, până la directori de deconcentrare şi prefecţi. Potrivit Codului Administrativ, pregătit de social-democraţi, aceştia nu vor mai trebui să susţină concurs de ocupare a funcţiei. În plus, nici prefecţii nu vor mai fi obligaţi să nu aibă adeziune politică, urmând să fie asimilaţi funcţiei de secretar de stat.

„Este o decizie politică, iar Codul Administrativ este aproape gata. Conform acestuia, toţi directorii de deconcentrate vor fi asimilaţi funcţiei de subsecretar de stat, iar prefectul celei de secretar de stat. În momentul în care pleacă un guvern, va pleca toată lumea, iar în momentul în care vine un guvern, va veni cu propria echipă, fără concurs, fără să ne dăm după deget şi să spunem că prefectul, spre exemplu, nu este om politic, din moment ce propunerea este făcută de un partid”,
a declarat Stănescu.

Senatorul de Olt spune că acest Cod va fi votat, la începerea următoarei sesiuni parlamentare, în septembrie.

„Cei care vor veni într-o echipă politică nu înseamnă că sunt cei mai deştepţi din judeţul respectiv, dar sunt asumaţi politic. Dacă echipa merge prost, pierzi, dacă merge bine, câştigi. Codul Administrativ este gata până în toamnă”, a mai explicat Paul Stănescu.