PSD: Minciunile PNL nu pot schimba realitatea

Social-democraţii transmit, printr-un comunicat de presă, că România a progresat categoric sub guvernarea PSD, economia a crescut, la fel şi salariile și pensiile, iar impozitele au fost reduse.

PSD transmite că PNL nu se poate plânge de „greaua moştenire”.

„Așadar, refrenul PNL privind greaua moștenire e o mare minciună. Guvernarea PSD a însemnat creșterea economiei românești: plus 7% în 2017, plus 4,1% în 2018, plus 4,7% în semestrul 1 din 2019. Guvernarea PSD a mărit salariile. Azi, salariul mediu net pe economie a depășit 3.000 de lei – cu circa 50% mai mare decât înainte de guvernarea PSD. Am mărit an de an pensiile. Ultima mărire a avut loc chiar luna trecută, când am crescut punctul de pensie cu 15%. Pensia medie e azi cu 45% mai mare față de 2016”, se arată într-un comunicat al PSD.

Printre măsurile de succes ale guvernării PSD, social-democraţii mai menţionează faptul că peste 230.000 de locuri de muncă au fost create. În același timp, șomajul a scăzut la 3,8% - cel mai redus din ultimii 30 ani.

Totodată, s-au eliminat 102 taxe, impozitul pentru IMM-uri a fost redus la 1%, iar pentru activitățile independente taxele sunt raportate la salariul minim.

„Desigur, guvernarea PSD n-a fost perfectă, pentru că nicio guvernare nu e perfectă. Dar PSD și-a făcut așa cum trebuie datoria față de români. Eforturile șefilor PNL de a convinge oamenii de eșecul guvernării PSD sunt penibile. Toate cifrele îi contrazic și nici măcar susținătorii lor nu-i cred. În curând românii vor avea ocazia să compare guvernarea PSD cu guvernarea PNL și vor vedea exact foarte clar dezastrul liberal”, mai transmit social-democraţii.