Proteste în toată ţara organizate de TRANSPORTATORI, începând cu data de 3 noiembrie

Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) intenţionează să organizeze proteste în ţară începând cu data de 3 noiembrie, din cauza menţinerii accizei aplicate carburanţilor la nivelul actual şi a lipsei infrastructurii de transport, se arată într-un comunicat transmis miercuri.

„Menţinerea accizei aplicată carburanţilor la nivelul actual, lipsa infrastructurii de transport şi a măsurilor legislative care să salveze unul din cele mai importante sectoare economice autohtone au determinat Federaţia Operatorilor Români de Transport să organizeze ample manifestaţii de protest, atât în Capitală cât şi la nivel naţional”, se arată în comunicatul transmis de FORT.

Pe data de 3 noiembrie, conform solicitării depuse la Primăria Capitalei, membrii FORT intenţionează să se organizeze pentru a manifesta în Piaţa Victoriei şi pe centura Capitalei.

„Asociaţiile şi filialele membre FORT vor organiza coloane de autovehicule de transport marfă ce se vor deplasa purtând în loc vizibil mesajul „Nu distrugeţi complet economia! - Protest naţional”, iar transportatorii de pasageri vor opri activitatea în anumite intervale orare”, se mai arată în comunicat.

Protestele au rolul de a determina Guvernul să renunţe la creşterea accizelor la carburanţi şi să returneze către transportul comercial minim 5 eurocenţi/litru din acciză, să introducă o simplificare de returnare a cotei părţi de acciză, după introducerea datelor autovehiculelor eligibile în sistem, returnarea să se faca pe baza facturii şi a desfăşurătorului de alimentări, să renunţe în totalitate la introducerea split TVA, să rezolve problemele de reglementare în domeniul transporturilor de mărfuri şi pasageri şi să îşi asume cu termene clare dezvoltarea infrastructurii rutiere la standarde europene, precizează FORT.

Sursa: Mediafax