Procurorul Lia s-a retras din concursul pentru şefia Parchetului Olt

Procurorul Sorin Marian Lia, şeful Parchetului Corabia, s-a retras din concursul organizat pentru ocuparea funcţiei de procuror-şef al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt.

Potrivit site-ului oficial al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Lia s-a retras înainte de testarea psihologică, probă scrisă.

Sorin Marian Lia candida pentru funcţia de procuror-şef al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt alături de actuala ocupantă a funcţiei, procurorul Anca Anuţa.

Următoarea probă în concurs este interviul probei psihologice, care se va desfăşura în perioada 15-18 mai, la sediul Institutului Naţional de Magistratură (INM).

Mandatul Ancăi Anuța expiră în luna iulie.