Primele roşii olteneşti vor ieşi pe piaţă după Paşte

Gheorghe Domnicu, fermierul din Scărişoara, a plantat peste 30.000 de fire de roşii în solariile sale. Acesta spune că prima recoltă va fi culeasă după Paşte.

Costuri mari pentru fermierii care au plantat deja roşiile în solarii. Gheorghe Domnicu din Scărişoara spune că în toate solariile sale funcţionează sistemele de încălzire pe timp de noapte, plantele având nevoie de căldură. Astfel, subvenţia de trei mii de euro promisă de autorităţile centrale pentru a scădea importurile de tomate este aşteptată de fermierii olteni.

„Noaptea eu dau drumul sistemelor de încălzire, pentru că este frig, ziua nu este nevoie. Am plantat 30.000 de fire de roşii, iar costurile sunt mari în această perioadă cu întreţinerea culturilor. Am aplicat pentru programul de susţinere a tomatelor şi sunt convins că mă voi încadra ca să obţin subvenţia. Voi reuşi să recoltez cel puţin două mii de kilograme până pe 31 mai”,
a spus Domnicu.

Acesta este convins că va culege prima recoltă de roşii după Paşte.

„Până acum totul merge bine, dar sunt mulţi factori care pot influenţa recolta. Estimez că voi culege primele roşii după Paşte, la sfârşitul lunii aprilie. Nu pot spune acum ce recoltă voi obţine în acest an”,
a adăugat Gheorghe Domnicu.

Peste 1.320 de fermieri olteni au depus cereri la Direcţia pentru Agricultură Olt, solicitând subvenţia de trie mii de euro pentru tomate.

Directorul Direcţiei pentru Agricultură Olt, Emil Marinescu, a declarat că fermierii din judeţ au posibilitatea să vină în continuare cu cererile.

„Avem peste 1.320 de fermieri care şi-au depus cererile şi mai vin în continuare. Noi mergem şi acum prin judeţ şi le vorbim fermierilor despre programul pentru susţinerea tomatelor. Peste două sute de fermieri olteni au finalizat procedura de plantare a roşiilor în solarii”,
a spus Marinescu.