Primarul din Balş, Cătălin Rotea, bilanţ la un an de mandat: Mai mult de jumătate dintre promisiuni au fost finalizate sau începute

Primarul oraşului Balş, social-democratul Cătălin Rotea, a prezentat miercuri într-o conferinţă de presă, bilanţul activităţii primului an de mandat în fruntea urbei.

Rotea a explicat că deşi foarte multe proiecte de investiţii se află la stadiul de studiu de fezabilitate, deoarece atunci când a preluat conducerea primăriei, nimic nu era pregătit, a reuşit să îndeplinească deja mai mult de jumătate din promisiuni.

Proiecte finalizate: extinderea rețelei de iluminat public, reabilitarea Spitalului Orășenesc Balș - Laborator, Ambulatoriu, Secție Cronici, Dispensar TBC, amenajare curte interioară, înființare și modernizare locuri de joacă, montare stații de autobuz și mobilier urban, reabilitarea creșei – extindere cu 20 locuri, reabilitarea pieței – sector lactate, crearea unei scheme de ajutor fiscal pentru agenții economici (Kaufland, Joy), alimentare cu apă pe străzile: Stejarului, Macului, Răsăritului, înființarea unui nou sediu administrativ al primăriei Balș, introducerea rețelei WIFI gratis, investiții în școli.

Proiecte în derulare: alimentare cu apă pe străzile: Popa Șapcă, Mâinești și Luncii, introducere canalizare în zona Vârtina, introducere canalizare pe străzile Măceșului, Mihail Drumeș, Mărășești, Bradului, introducere canalizare în zona Corbeni/ Româna, reabilitarea spitalului: Camera de Gardă, Secția Pediatrie, Secția Radiologie, corp administrativ, bucătărie, construcție spălătorie nouă, amenajarea Parcului Balta Gării, înființare Centru Multifuncțional, înființare Bazin înot, crearea a 48 de locuințe sociale, modernizare esplanadă Casa Tineretului, modernizare străzi: 1 Decembrie, Frații  Buzești, Petre Pandrea și Nufărului, înființarea Parcului Industrial.

„S-a împlinit un an de când am depus jurământul pentru funcţia de primar al oraşului Balş. A trecut exact un an de când făceam mai multe promisiuni bălşenilor şi le mulţumeam pentru faptul că m-au învestit cu încrederea lor. A fost un an care a stat sub semnul pandemiei de COVID-19, un an cu bune, cu rele, un an în care nu m-am văietat niciodată, aşa cum am promis, de greaua moştenire pe care am găsit-o, chiar dacă ea a existat, şi un an în care am încercat să implementăm toate promisiunile pe care le-am făcut în campania electorală. Cu foarte mare satisfacţie, pot să vă spun că mai mult de jumătate dintre promisiuni au fost finalizate sau începute şi că tot ce s-a spus în campania electorală va fi finalizat”, a declarat Cătălin Rotea.

Primarul a adăugat că multe dintre lucrările propriu-zise vor începe din primăvara anului viitor.

 „Când iarna ne va lăsa, sau în primăvară, întreg oraşul va fi un şantier. Am să iau pas cu pas, chiar dacă nu îmi place această replică, ceea ce am spus în programul electoral”, a conchis Rotea.