Primăria vrea să demoleze blocul din „Şerpărie” în care a funcţionat Palatul Copiilor Slatina

Municipalitatea vrea să demoleze imobilul de pe strada Drăgănești, în care a funcționat în trecut Palatul Copiilor, din zona cunoscută drept „Şerpărie”, pentru că este locuit ilegal de persoane, care fac şi mizerie. Primăria aşteaptă, însă, aviz de la Ministerul Educației pentru preluarea unei părţi din clădire.

Primarul Slatinei, Emil Moţ, spune că imobilul în care a funcționat cu ani în urmă Palatul Copiilor Slatina a fost ocupat abuziv de anumite persoane care fac mizerie și provoacă des scandaluri, lucruri care îi deranjează pe slătinenii care locuiesc în zonă.

Autoritățile au decis că singura soluție pentru a scăpa de acel focar de infecție este demolarea clădirii.

„Îl dărâmăm. S-a mai practicat chestiunea asta și a  avut rezultat. Este sigura soluție viabilă: demolat, că degeaba îl facem. În dăm la cheie și în două luni de zile este peșteră. Nu plătesc apă, nu plătesc gaze, lumină, pe toate trebuie să le plătească primăria. Mai mult, distrug tot ce facem noi. Înțeleg, sunt și ei oameni, și noi suntem oameni, dar trebuie să păstrăm ceea ce avem. Problema este că acel bloc are doi proprietari: Primăria Slatina și Ministerul Educației. Până nu intră în proprietatea ”, a spus primarul Slatinei, Emil Moț.

Primăria a început discuțiile cu Ministerul Educației pentru preluarea etajelor II și III ale clădirii, însă procesul va fi unul de durată.