Primăria Slatina investeşte 15 milioane lei în şcolile din municipiu

Municipalitatea a alocat, în bugetul din acest an, suma de 15 milioane lei, bani care vor fi folosiţi pentru investiţii noi, dar şi pentru reparaţii, la unităţile de învăţământ din Slatina.

Viceprimarul Slatinei, Gigi Vîlceleanu, a declarat că fondurile vor asigura buna desfăşurare a învăţământului din municipiu.

„Şi anul acesta primăria a acordat o atenţie sporită în ceea ce priveşte educaţia, mai exact unităţile de învăţământ. A fost alocată din bugetul local suma de aproximativ 15 milioane lei, bani ce vor merge către investiţii, către reparaţii, pentru tot ceea ce înseamnă buna desfăşurare a activităţii acestor unităţi şcolare”, a afirmat Vîlceleanu.

Printre cele mai importante investiţii se numără reabilitarea principalului imobil  în care funcţionează Colegiul Economic „P.S. Aurelian” Slatina. Probleme sunt atât la structura de rezistenţă a clădirii, cât şi la temelie.

„Anul acesta, am prins fonduri pentru documentaţia tehnică privind reabilitarea Colegiului «P.S. Aurelian»”, a afirmat Vîlceleanu.

Tot în acest an va fi demolat şi reconstruit imobilul din curtea Colegiului Naţional „Radu Greceanu”, cunoscut de profesori, elevi şi absolvenţi drept „Bastilia”. Guvernul României a alocat 3.270.052,17 lei, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) 2, pentru această investiţie.

Poiectul vizează demolare corpului de clădire Bastilia şi construirea unui nou imobil parter plus un etaj cu opt săli de clasă. De asemenea, în cadrul proiectului vor fi amenajate alei de acces, parcare în proximitatea sălii de sport şi teren de sport Colegiul Naţional „Radu Greceanu”.