Primăria organizează spectacol de Revelion, în aer liber. Maximilian, Lora şi Bere Gratis urcă pe scena de pe Esplanadă

Municipalitatea a pus la punct programul artistic pentru cei care vor să petreacă în aer liber Noaptea dintre Ani, în centrul Slatinei.

Primarul Slatinei, Emil Moţ, i-a invitat pe slătineni să petreacă Revelionul alături de el, pe Esplanada din centrul municipiului.

Potrivit acestuia, programul pregătit de municipalitate începe la ora 21.45 cu un recital al rapperului Maximilian. Un alt artist care va susţine un recital la Slatina este Lora, de la ora 22.30, ultimii care urcă pe scenă fiind rockerii de la Bere Gratis, de la ora 23.15.

Prezintă rapperul Boier Bibescu.

Pe parcursul manifestărilor, primăria va pune la dispoziţia slătinenilor trei puncte de distribuţie gratuită de ceai cald. De asemenea, pe Esplanadă va fi instalat un ecran LED, de 4x3 metri, pe care poate fi urmărit spectacolul.

Seara se va încheia cu un show pirotehnic.