În cadrul unui control tematic cu privire la comercializarea produselor cosmetice, inclusiv la comerțul online, au fost controlați 17 operatori economici și au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale, dintre care nouă amenzi în valoare totală de 23.400 lei.
Abaterile constatate, în urma verificărilor, au fost săvârșirea de către operatorul economic a unei practici comerciale incorecte, în sensul că prețul de la raft nu coincidea cu prețul de la casă, neafișarea la loc vizibil a denumirii unității, a orarului de funcționare și a certificatelor de înregistrare la registrul comerţului din care să reiasă obiectele de activitate şi neafișarea la locul de desfășurare a activității din zona publică a denumirii unității.
Controale ce au vizat indicarea preţului corect au fost efectuate şi la produsele alimentare. Protecţia Consumatorului Olt a depistat deificenţe şi în acest sector. Preţurile de la raft nu coincideau cu cele afişate pe bonul de la casă.
„În cadrul controlului tematic ce a vizat respectarea prevederilor legale privind modul de indicare a prețurilor produselor alimentare au fost controlați şase operatori economici și au fost aplicate două sancțiuni contravenționale în valoare totală de 9.000 lei. Abaterile constatate în urma controlului au fost neconcordanța între prețul afișat la raft și prețul marcat pe bonul de la casă sau neconcordanța între prețul afișat la raft și cel afișat de cântar”, a precizat Angelica Filotie, comisar şef adjunct al Protecţiei Consumatorului Olt.