Preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor avertizează: Dacă mâine ar suna din nou Alexandra la 112, situaţia s-ar putea repeta

Preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), Dumitru Coarnă, a declarat, sâmbătă, că dacă Alexandra Măceşanu ar suna din nou la 112, la aproape două luni de când nu a fost salvată, situaţia s-ar putea repeta.

 Întrebat, sâmbătă, la Digi24, ce s-a schimbat din momentul în care Alexandra Măceşanu a sunat de trei ori la 112 să spună că a fost răpită şi violată, însă intervenţia poliţiştilor a fost tardivă, preşedintele SNPPC, Dumitru Coarnă a spus că situaţia s-ar putea repeta.

„Nu s-a schimbat nimic. Nu contează cât e tura, că e de 8, de 12 sau de 24 de ore, problema de fond e că există un singur poliţist care răspunde. (...) Nu s-a schimbat nimic. Astăzi, dacă ar mai sună Alexandra, dacă folosim metoda absurdului şi reducem totul la absurd, da, se poate repeta, poate fi identic”, a spus Coarnă.

Potrivit acestuia, încă un post telefonic la care să răspundă un poliţist atunci când se apelează la 112 există, la Slatina, însă lipseşte personalul.

„Postul telefonic există. E vorba de personal. De exemplu, la Slatina avem două linii telefonice. Mai trebuiau cinci oameni pentru încă o tură. Trebuie finanţate funcţiile, scoase la concurs şi încadrate direct. Eu încadrăm acolo specialist în comunicare”, a mai spus Coarnă.

Potrivit preşedintelui SNPPC, situaţia din judeţul Olt este similară în aproape toate judeţele din ţară.

sursa: mediafax.ro