Popririle pe pensie sistate. 2.500 de vârstnici au beneficiat de această măsură

Pandemia le-a adus mai mulţi bani vârstnicilor care aveau popriri pe pensie. Asta deoarece, începând cu luna aprilie şi până la expirarea termenului de 60 de zile de la încetarea stării de urgenţă, au fost suspendate poprilie asupra drepturilor achitate de casele de pensii. Prin urmare, 2.500 de pensionari din Olt au primit, începând cu luna mai, mai mulţi bani. Trebuie menţionat că datoriile nu se vor şterge, ci poprilile vor continua după expirarea celor două luni de la încetarea stării de urgenţă.

Începând cu luna aprilie 2020 şi până la expirarea termenului de 60 de zile de la data încetării stării de urgență, se suspendă sau nu încep măsurile de executare silită prin poprire asupra drepturilor achitate de casele teritoriale de pensii.

Sunt avute în vedere popririle dispuse în baza titlurilor executorii emise/realizate de către: organul fiscal central, în vederea executării silite a creanțelor datorate bugetului general consolidat, organele fiscale locale, în vederea executării silite a creanțelor datorate bugetelor locale, casele teritoriale de pensii, în vederea recuperării creanțelor bugetare reprezentând debite provenite din prestații de asigurări sociale/ alte drepturi prevăzute de legi speciale pentru care s-a luat măsura recuperării prin reținere/ compensare, executorii judecătorești, pentru recuperarea creanțelor comerciale, inclusiv cele aferente contractelor de credit bancar învestite cu formulă executorie.

Potrivit Casei Judeţene de Pensii Olt, au fost suspendate poprilie pentru 2.500 de pensionari. Sumele reţinute pentru luna aprilie le-au fost restituite pensionarilor în luna mai. Pentru aplicarea acestei măsuri nu a fost nevoie de cerere din partea beneficiarilor.

De menţionat că nu au fost suspendate popririle înființate în vederea recuperării debitelor din prestații constituite ca urmare a unei infracțiuni sau cele de întreţinere, cum ar fi pensia alimentară. În această categorie, la nivelul judeţului Olt, intră 23 de persoane.