Politică

2018-11-06, 17:36:54

PNL Olt a rămas fără președinte la Organizația de vârstnici

PNL Olt a rămas fără președinte la Organizația Persoanelor de Vârsta a Treia (OPV3), după ce Aurel Roșu s-a retras din motive de sănătate.

Președintele PNL Olt, Liviu Voiculescu, a negat faptul că decizia lui Roșu ar avea legătură cu plecarea sa la o altă formațiune politică.

„Domnul Roșu s-a retras din funcția de președinte al OPV3. Din partid nu pentru că dumnealui este un liberal convins și nu cred că se va regăsi în altă parte. Ne-a anunțat în ultima ședință de BPJ că se retrage pe motive de sănătate. Vom lua o decizie în următoarea ședință a biroului județean referitor a cine îi va lua locul. Este posibil să se retragă și din funcția de consilier local”, a afirmat Voiculescu.

Contactat telefonic, Aurel Roșu a declarat că a deis să se retragă din viața politică.

 „Eu m-am retras din viața politică. Rămân liberal până voi muri. Încă am luat o decizie cu privire la Consiliul local, dar mi-am spus punctul de vedere atât timp cât mă retrag din viața politică”, a declarat fostul șef al OPV3 a PNL Olt.

Surse PNL Olt au declarat că locul lui Roșu în Consiliul Local Slatina ar putea fi luat de Corneliu Colpacci, fost vicepreședinte al PNL Slatina.

Comentarii

Redacţia

2018-11-06 17:36:54

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...