Peste trei mii de imobile vândute în judeţ, în primele cinci luni ale anului. 957 de olteni şi-au achiziţionat imobile cu credite ipotecare

Piaţa imobiliară din judeţ este într-o continuă mişcare, iar în primele cinci luni ale anului, oltenii au efectuat 3.037 de tranzacţii imobiliare. 957 de olteni au accesat credite cu ipotecă, acestea fiind înscrise în cărţile funciare ale imobilelor.

Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Olt a înregistrat, în primele cinci luni din acest an, 3.037 de tranzacţii imobiliare. Cu acest număr, Oltul se află la finalul topului întocmit de ANCPI privind vânzările de acest gen, întrecând judeţe precum: Vaslui, Harghita, Vâlcea, Tulcea, Mehedinţi, Covasna sau Sălaj.

Pentru că nu au avut fonduri suficiente ca să-şi achite imobilele dorite, o treime dintre oltenii ce au făcut tranzacţii imobiliare au avut nevoie de împrumuturi. Astfel, OCPI Olt a înregistrat 957 de ipoteci în perioada ianuarie-mai 2017.

În acest interval, cererile privind tranzacţiile efectuate, înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară, extrasele de carte funciară pentru informare, dar şi solicitările pentru eliberarea planului de încadrare în zonă înregistrate la OCPI Olt s-au ridicat la 29.033.